Guvernul de la New Dehli a pus în aplicare, joi, Legea privind reorganizarea statului indian Jammu-Kashmir, incluzând şi unele teritorii aflate sub suveranitatea Chinei. Autoritățile chineze se opun cu fermitate decizii pe care o consideră ilegală şi invalidă. Legea indiană nu va schimba faptul că teritoriile se află sub controlul Chinei, a declarat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Partea chineză îndeamnă India să respecte suveranitatea Chinei şi acordurile încheiate de cele două părţi, să menţină pacea şi liniştea în zonele frontaliere dintre cele două ţări.
Problema Kashmir trebuie rezolvată pe cale paşnică, conform Cartei ONU, a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi altor acorduri bilaterale, a mai arătat oficialul chinez.