Biroul pentru Afacerile din Provincia Taiwan de pe lângă Consiliul de Stat din China a organizat miercuri un simpozion de explicare a măsurilor pentru promovarea schimburilor și parteneriatelor economice și culturale între cele două maluri ale Strâmtorii Taiwan.
Documentul cuprinde 26 de măsuri, iar 13 dintre acestea se referă la dezvoltarea întreprinderilor din Taiwan. Astfel, companiile din provincie vor avea aceleași șanse de dezvoltare și profit cu cele din partea continentală a Chinei. Acestea vor participa la cercetare, inovare, verificare, examinare, investiții și construirea de mari proiecte privind tehnologiile și echipamentele, precum 5G, economia circulară și aviație civilă.