Între limba chineză şi una europeană sau occidentală există o diferenţă colosală. Limba chineză este una orientală, bazată pe caractere, sau mai bine zis, hieroglife, care s-a format cu mii de ani în urmă. O limbă occidentală, inclusiv cea europeană este bazată pe litere. Scrisul, pronunţia, cuvintele, gramatica diferă cu totul. Deci, pentru un european, să înveţe o altă limbă europeană, este mai uşor. O limbă latină nu este cu totul diferită de una slavă. Dificultăţile sunt foarte mari atât pentru chinezii care învaţă o limbă europeană, cât şi pentru europenii care învaţă limba chineză. Cei care învaţă o limbă europeană necesită atât talent, cât şi sârguinţă şi eforturi.

Treptat, treptat ne-am format un obicei: în fiecare dimineaţă, pe drumul spre facultate, cumpăram câte un ziar să-l citim înainte de sosirea profesorilor, cu toate că la început nu înţelegeam ce citeam. După fiecare oră de curs, îi căutam pe coridor pe colegii români ca să facem conversaţie. După întoarcerea la cămin, dădeam imediat drumul la difuzor, în timp ce făceam exerciţii, copiam texte şi învăţam cuvinte. Duminica plecam în Cişmigiu sau în alte parcuri să recitim cu voce tare textele şi cuvintele până le ţineam minte pe de rost. În parcuri, stăteam de vorbă cu oameni în vârstă, cu copii, ca să facem conversaţii cu ei. De obicei, românii sunt foarte prietenoşi şi deschişi, dornici să stea de vorbă cu noi, întrebându-ne din curiozitate din ce ţară suntem, pentru ce am venit în România, unde este China şi cum este poporul chinez...

De la o zi la alta, cu asemenea osteneală, am reuşit în cele din urmă, să pătrundem pe „poarta" universului limbii române.