Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
M-am întors la Dâmboviţa pentru a-mi continua studiile
2014-08-07 14:09:33 cri-1

După aproape un an de zile, 16 studenţi, printre care mă număram şi eu, ne-am reîntors în ianuarie 1968 pe calea aerului la Bucureşti, pe malul Dâmboviţei, pentru a ne continua studiile. Înainte de plecarea din Beijing, în ciuda agendei sale încărcate, premierul Zhou Enlai i-a primit în Zhonanhai, sediul Comitetului Central al P.C.Chinez şi al Consiliului de Stat, pe cei aproape 100 de tineri care urmau să se întoarcă în ţările unde învăţaseră limba. Nutrind mari speranţe, premierul Zhou a dat cu cordialitate mâna cu noi, s-a fotografiat împreună cu noi.

Influenţaţi de „revoluţia culturală", aveam elanul şi pasiunea de a propaga peste hotare revoluţia culturală şi gândirea Mao Zedong. Într-o sală de şedinţe din Zhonanhai, Zhou Enlai ne-a vărsat „apă rece", arătând: „Sarcina voastră primordială este să învăţaţi bine limba străină, să stabiliţi relaţii de prietenie cu localnicii." În problema de propagandă, „trebuie introdus un ac într-o fisură, ci nu o scândură". Aceste cuvinte au fost adânc întipărite în mintea mea. În conformitate cu aceste indicaţii, după ce ne-am întors la Bucureşti, ne-am apucat, cu multă sârguinţă şi eforturi, de studiul limbii române, ne-am împrietenit cu profesori şi colegi români şi cu studenţi din alte ţări. Organizam sau participam mereu la acţiuni de prietenie, vizând să promoveze cunoaşterea reciprocă şi să intensifice prietenia, ca prezentarea filmelor, reuniuni amicale, meciuri de tenis, de masă şi de baschet, cu colegi români sau străini. Sâmbăta plecam la ambasadă, ca să servim o masă chinezească şi să jucăm tenis de masă.

Vara am fost invitaţi în staţiunea Costineşti de pe litoralul Mării Negre, înotând în voie în mare, înfruntând valurile şi vântul. Iarna o petreceam la Sinaia, Buşteni şi alte staţiuni de pe Valea Prahovei. Ne urcam după micul dejun pe munte, la cota 1.400 de metri la Sinaia şi ne întoarceam cu zăpada albă îngheţată pe pantofi. La cantină, ne aşteptau pâinea caldă din cuptor, supa sau ciorba savuroasă, cotletul de vită, fructele sau prăjiturile. Aveam o mare poftă de mâncare! Ne dădeam cu săniuţa pe pantele muntelui, schiam pe lacul îngheţat. Într-o vacanţă de vară, am mai făcut o plimbare cu vaporaşul pe Dunăre, pornind de pe Insula Atacale din Dunăre, unde a fost construită ulterior Hidrocentrala de la Porţile de Fier, prin cooperarea România-Iugoslavia şi ajungând la Galaţi. Profesorul nostru Cristofor ne-a mai condus să vizităm Palatul de la Mogoşoaia. Într-o vacanţă de vară, am participat timp de 5 zile la muncă voluntară de cules caise într-o comună, împreună cu colegi români. Ce frumoasă a fost viaţa de student în România! Într-adevăr ne-am îndrăgostit de România şi de limba română. Putem spune că România reprezintă pentru noi a doua patrie, iar limba română - a doua iubită. Limba română, care face parte din familia limbilor latine, sună melodios, ca o muzică. Iar România are Munţii Carpaţi semeţi, Dunărea albastră, litoralul pitoresc al Mării Negre...

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China