Doamna Zhao Jingpu (Nelly Clejan) semnând Manifestul păcii din Beijing cu ocazia celebrării Victoriei războiului antifascist (2005)
În octombrie 1972, soţii Clejan şi soţii Iancu au venit în China, vizitând localităţile unde au lucrat. Aşa au văzut cu ochii proprii schimbările uriaşe petrecute într-un scurt interval de timp, în regiunile urbane şi rurale ale Chinei.
La 13 ianuarie 1975, domnul Bucur Clejan a încetat din viaţă, la Bucureşti.
Cu sprijinul Asociaţiei Poporului Chinez de Prietenie cu Străinătatea, Doamna Nelly Clejan s-a întors în China şi s-a stabilit în Shanghai, păstrându-şi cetaţenia română.
La 26 decembrie 2008, ziua împlinirii a 104 ani de la naştere, dr. Bucur Clejan, luptător internaţionalist cu o relaţie dublă de camarad şi rudă cu poporul chinez, îndeplinindu-şi dorinţa testamentală, s-a întors în pământul "celei de-a doua patrii" a lui. Urna funerară cu cenuşa sa a fost depusă în Shanghai, în Parcul Mausoleului Song Qingling, fost preşedinte de onoare al R.P. Chineze, odihnindu-se în veci pe pământul Chinei.
La 3 septembrie 2014 Doamna Zhao Jingpu (Nelly Clejan) a încetat din viaţă la Shanghai, la vârsta de 95 de ani.