Deng Quande împreună cu soţia sa, Ren Yiying la Bucureşti
Deng Quande este translator şi diplomat. S-a născut în oraşul Xiangyang, provincia Hubei din partea centrală a Chinei. A studiat limba rusă la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Wuhan între anii 1960-1964 şi Limba şi literatura română între anii 1964-1969 la Universitatea Bucureşti. După absolvirea facultăţii şi întoarcerea sa în ţară, a lucrat într-un institut de cercetare al Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini nr. 3 (MICM-nr.3) şi la Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei câte 15 ani. A îndeplinit trei mandate la secţia tehnico-ştiinţifică a Ambasadei Chinei la Bucureşti, asumându-şi funcţia de consilier. După România, a fost trimis să lucreze la secţia tehnico-ştiinţifică a Ambasadei Chinei la Varşovia, fiind numit consilier al secţiei.
În perioada în care a lucrat la MCIM-nr.3, el a participat la redactarea şi tipărirea Dicţionarului tehnic român-chinez, a prezentat în China, prin traducerea unor documentaţii şi redactarea de articole, dezvoltarea industriei aeriene din România şi a participat la multe proiecte de cooperare bilaterală în domeniul industriei construcţiei de avioane. A fost implicat şi la schimburile şi cooperarea chino-română în domeniul industriei militare.
În anii'70, România a introdus din ţările occidentale o serie de tehnologii hard şi soft pentru calculatoare, nivelul României în ceea ce priveşte fabricarea şi întrebuinţarea calculatoarelor fiind superior celui din China. Atunci, Occidentul aplica un embargou sever pe plan tehnic asupra Chinei, controlând exportul de calculatoare avansate către China. Astfel, China a început să introducă din România calculatoare şi tehnologii aferente. Deng Quande a participat la mai multe proiecte de colaborare în domeniu, la tratative şi la încheierea contractelor, la pregătirea personalului şi la montarea echipamentelor pentru Comitetul de Stat al Planificării, Ministerul Căilor Ferate, Institutul de Matematică al Academiei Chineze de Ştiinţe, Academia Chineză de Ştiinţe Agricole, Institutul Aeronautic Beijing şi la alte unităţi care au importat calculatoare româneşti tip Independenţa-100, Felix-512 şi altele. A efectuat multe vizite în România împreună cu delegaţii chineze de specialitate şi a însoţit multe grupuri de experţi români care au venit în vizită în China.