Cea de-a 13-a ediţie a Târgului Internaţional de Comerţ şi Investiţii a fost inaugurată marţi la Xiamen, provincia Fujian, din sud-estul Chinei. În contextul crizei financiare, târgul are menirea de a promova cooperarea comercială şi investiţională între companiile din ţară şi de peste hotare. La târgul de la Xiamen, care va dura patru zile, sunt prezenţi reprezentanţii a 500 de instituţii din peste 80 de ţări şi regiuni, numărul comercianţilor străini
participanţi fiind estimat să depăşească 13,000. Târgul din acest an a atras mulţi oameni de afaceri din ţările dezvoltate. Amintim că Târgul Internaţional de Comerţ şi Investiţii este organizat anual în perioada 8-11 septembrie la Xiamen şi are drept scop promovarea investiţiilor internaţionale în ţara noastră. Totodată este cea mai mare expoziţie de investiţii în lume şi unica expoziţie de acest gen din China care a fost confirmată de către Uniunea Internaţională a Târgurilor.