Preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite ale Americii au semnat în capitala Cehiei noul tratat de dezarmare nucleară. În tratat se prevede cantitatea maximă a rachetelor nucleare desfăşurate şi a mijloacelor purtătoare de care vor dispune cele două părţi în următorii şapte ani de la intrare în vigoare a documentului menţionat. Mai sunt trecute prevederi concrete despre schimburile de informaţii, supravegherea şi întărirea încrederii reciproce. Potrivit tratatului, se va înfiinţa o comisie specială pentru consultare bilaterală ca să asigure eficienţa executării documentului şi rezolvarea problemelor în acest domeniu.
Tratatul ruso-american va intra în vigoare oficial după aprobarea de către parlamentele celor două părţi şi este valabil într-un termen de 10 ani.