Relaţiile dintre China şi România şi parteneriatele cu partidele politice au fost teme abordate, marţi, de reprezentanţii partidelor parlamentare din România cu reprezentanţii Partidului Comunist Chinez, transmite agenţia oficială de presă chineză, XINHUA.
Vicepreşedinte al forului consultativ chinez, şeful şecţiei pentru Relaţii Internaţionale a C.C. al P.C. Chinez, Wang Jiarui, gazda întâlnirii, a avut schimburi de opinii cu secretarul general-adjunct al PSD, Andrei Dolineaschi, vice-preşedintele PNL, Ovidiu Silaghi, secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, şi cu vice-preşedintele UDMR, Laszlo Borbely.
Reprezentanţii partidelor parlamentare din România au participat, în perioada 22-23 aprilie, la cel de-al 4-lea Forum la nivel înalt al Partidelor Politice din China şi Europa.