Preşedintele Chinei Xi Jinping şi omologul său american Barack Obama, au avut întâlniri pe 7 şi 8 iunie, la conacul Annenberg din California, eveniment urmărit cu interes maxim de mass-media din America Latină.
Potrivit relatărilor ziarului cubanez "Cubadebate", cei doi lideri de stat s-au declarat de acord să discute pe larg neânţelegerile privind securitatea pe Internet în luna iulie, subiect care a tensionat până acum relaţiile bilaterale. Obama a declarat că SUA şi China vor depune eforturi pentru soluţionarea problemelor privind securitate informatică şi proprietatea intelectuală. Xi a subliniat că întâlnirile la acest nivel sunt o ocazie favorabilă pentru dezvoltarea relaţiilor chino-americane de tip nou. Potrivit publicaţiei, un înalt oficial american a apreciat că Obama şi Xi vor stabili, după aceste întâlniri, şi relaţii personale foarte bune.
Renumitul post de radio mexican Grupo Formula a relatat de asemenea, că părţile americană şi chineză sunt de acord să consolideze dialogul privind securitatea informatică şi doresc să soluţioneze litigiile şi problemele comerciale existente între cele două ţări, în conformitate cu legislaţia internaţională în domeniu.