Şcolile din Tibet au asigurat, până la finalul anului 2012, cursurile bilingve pentru un număr de 282.914 elevi (96,88% din totalul din regiune), se arată în Cartea Albă privind dezvoltarea şi progresele din Tibet, prezentată, marţi, de Biroul de Presă al Consiliului de Stat din China.
Potrivit Cărţii Albe, în şcolile tibetane se promovează sistemul de predare bilingv, prioritate având limba tibetană. De asemenea, în zonele agricole, pastorale şi în unele regiuni urbane, şcolile primare susţin cursuri de limba chineză în mandarină şi tibetană, principalele cursuri fiind predate în tibetană. În clasele de liceu sunt predate, în paralel, limbile mandarină şi tibetană.
Documentul mai arată că, în viaţa politică, limba tibetană este utilizată pe scară largă şi că produsele culturale tibetane devin tot mai prezente.