China se opune ferm întrevederii derulate de preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, cu Dalai Lama, urmând să adopte o poziţie oficială, a declarat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Despre relatările privind discuţiile dintre Andrej Kiska şi Dalai Lama, aflat în Slovacia, Hua Chunying a arătat, potrivit informaţiilor prezentate după întâlnirea "privată", că Andrej Kiska a încălcat politica unei singure Chine pe care partea slovacă s-a angajat să o respecte, în ciuda opoziţiei părţii chineze. Dalai se ocupă, de multă vreme, cu activităţi secesionste, încercând să separe Tibetul de China, partea chineză opunându-se cu fermitate contactelor oricăror oficiali cu acesta.
Acţiunea preşedintelui slovac a prejudiciat interesele majore ale Chinei, deteriorând fundamentul politic al relaţiilor bilaterale chino-slovace. Partea chineză cere părţii slovace să identifice atributul grupului anti-China din jurul lui Dalai, să adopte măsuri eficiente pentru eliminarea influenţelor negative provocate de această întrevedere, pe baza respectării intereselor esenţiale ale Chinei şi să insiste pe promovarea politicii unei singure Chine, a mai precizat Hua Chunying.