Preşedintele Chinei Xi Jinping a avut o convorbire telefonică, joi, cu omologul sud-coreean Moon Jae-in. Şeful statului chinez a spus că în cei 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, acestea s-au dezvoltat mult şi că acest lucru trebuie preţuit. Dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor bilaterale va aduce beneficii ambelor părţi şi este favorabilă menţinerii stabilităţii la nivel regional şi mondial. China va depune eforturi, alături de Seul, pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene.
La rândul său, Moon Jae-in a spus că ţara sa doreşte comunicarea reciproc-avantajoasă cu China. Mai mult, Coreea de Sud doreşte relansarea dialogului în şase privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. În acelaşi timp, autorităţile de la Seul consideră că iniţiativa „O centură, un drum" va aduce şanse de dezvoltare ţărilor vecine.
Cei doi lideri au stabilit menţinerea legăturii şi o viitoare întâlnire faţă în faţă.