China şi Brazilia vor aprofunda cooperarea financiară pentru a promova relaţiile de parteneriat strategic, au declarat duminică participanţii la cea de-a 7-a şedinţă a Sub-comitetului China-Brazilia pentru Finanţe. Evenimentul derulat la Shanghai a fost prezidat de ministrul-adjunct chinez al Finanţelor, Shi Yaobin, şi omologul brazilian, Marcello Estevao.
Participanţii au avut o discuţie pe tema situaţiei macroeconomice, a politicilor financiare în contextul globalizării şi măsurilor de reformă structurală. De asemenea, au fost abordate colaborarea chino-braziliană în cadrul G20 şi BRICS, coordonarea în domeniul bancar şi impozitar, fiind stabilit un larg consens.
Shi Yaobin a declarat că mecanismul Sub-comitetului pentru Finanţe reprezintă o importantă platformă de cooperare financiară China-Brazilia, care asumă responsabilitatea materializării consensurilor stabilite de liderii celor două ţări în domeniul financiar. China aşteaptă consolidare a comunicării şi coordonării cu Brazilia în domeniul politicilor macroeconomice, pentru dezvoltarea comună, a mai declarat demnitarul chinez.