Trezoreria Statelor Unite ale Americii a etichetat de curând China drept manipulator de curs de schimb valutar, fapt care a încălcat regulile multilaterale şi a subminat consensurile comunităţii internaţionale. Aceste măsuri iresponsabile şi răutăcioase ale guvernului american îi vor afecta atât interesele proprii, dar și vor submina dezvoltarea economiei mondiale.
Etichetarea după placul americanilor a altor ţări drept "manipulator valutar" ar putea să fie un exemplu negativ pe plan mondial. În prima parte a anului acesta, zeci de ţări din lume au intenţionat să stimuleze creşterea economiei naţionale prin revizuirea în scădere a ratei dobânzii. În acest context, guvernul de la Washington a lansat atacuri împotriva altor ţări sub pretextul manipulării cursului valutar, fapt care va exercita în mod sigur influenţe negative asupra stabilităţii sistemului monetar internaţional.
În contextul în care relaţiile dintre China şi SUA au fost tensionate continuu, unii americani au clevetit împotriva părții chineze, acuând-o că a manipulat cursul de schimb valutar, fapt care are drept scop căutarea de scuze pentru impunerea de noi taxe vamale suplimentare la produsele chinezeşti, exercitarea de presiuni asupra Rezervei Federale Americane (FED) pentru stimularea creşterii economiei americane prin relaxarea politicii monetare şi satisfacerea necesităţii politice interne. Însă, toate acestea vor eșua lamentabil.
Cele mai recente date statistice arată că în luna iulie noile locuri de muncă înregistrate în sectoarele neagricole din SUA au înregistrat o scădere faţă de luna iunie, iar Indicele prosperităţii pentru sectorul serviciilor a fost de 53,7, mai scăzut decât 55,5, estimat anterior pe piaţă. Mulţi analişti consideră că etichetarea Chinei drept manipulator valutar va crește şi mai mult riscurile recesiunii economiei americane.
Wall Street Journal a relatat că valorificarea mijloacelor de curs valutar va agrava potențialele daune economice pentru SUA aduse de războiul comercial. Etichetarea Chinei drept "manipulator de curs valutar" va transmite pieței financiare un semnal negativ și va crea riscuri și mai mari pentru creșterea economică din SUA. Fostul șef al Trezoreriei americane, Lawrence Summers, este de părere că acțiunea autorităților de la Washington le va dăuna imaginii și prestigiului.
Din ce în ce mai mulți specialiști și analiști din SUA susțin că recentele fluctuații ale yuanului constituie o reacție normală a pieței în fața noilor amenințări americane de a impune tarife suplimentare produselor chinezești, și nu este rezultatul "manipulării" cursului valutar de către China. În mod evident, aceștia au observații clare în problema cursului valutar al yuanului.
Fie că a fost vorba de criza financiară asiatică din anul 1997, de criza financiară mondială din anul 2008, ori de fricțiunile comerciale lansate de SUA în 2018, China a susținut în permanență sistemul valutar decis de piață, nu a adoptat măsuri de depreciere competitivă, nici nu a valorificat cursul valutar ca mijloc politic în fața tulburărilor provocate de factori externi. Acțiunile pragmatice ale Chinei manifestă responsabilitatea unei entități economice mari pentru dezvoltarea globală. Acuzația unor politicieni americani la adresa Chinei sub pretextul manipulării cursului valutar al yuanului nu va înșela comunitatea internațională, ci din contră, aceștia vor plăti prețuri duble pentru declinul economic provocat și pierderea prestigiului național.