Hu Yaobang, secretar general al C.C. al Parditului Comunist Chinez a efectuat în 1983 o vizită în România, traducerea a fost asigurată de doamna Ruan Jiafan

Prima dată când am păşit pe pamântul României eram foarte tânără, aveam 18 ani. Era anul 1954. La un an după Festivalul Mondial al Tineretului din Bucureşti, răsuna încă melodia frumoasă a cântecului „În Bucureştiul iubit„．Mi-a plăcut acest cântec şi am petrecut frumoşii mei ani de studenţie în Bucureştiul iubit.　În primul an, am învăţat limba română începând cu alfabetul ABC, iar în al doilea an am început studenţia propriu-zisă: m-am înscris la filologia română, Universitatea Bucureşti (atunci purta numele Parhon). Şi, foarte repede, Eminescu, Creangă, Caragiale, Vlahuţa, Sadoveanu … m-au atras foarte mult şi m-au făcut să iubesc din suflet literatura română. Am colindat cu pasiune şi plăcere prin minunaţi codri ai literaturii şi, pe nesimţite, am terminat, în 1960 anii mei de vis, de studenţie.

Am crezut că o să studiez toată viaţa literatura română, dar soarta m-a dus în diplomaţie. Şi, nu am deloc părere de rău că m-a ales diplomaţia. Am lucrat ca interpret şi diplomat peste 40 de ani. Diplomaţia este aşă de bogată (culturală, publică, politică ...) încât consider că ea mi-a dat o viaţă foarte colorată. În aceşti peste 40 de ani, am însoţit nenumărate delagaţii în vizită fie în România, fie în China. Şi, cu aceste ocazii, am vizitat aproape toate judeţele din România şi toate provinciile din China. Tot cu aceste ocazii, nenumăraţi chinezi şi români au cunoscut îndeaproape cele două ţări şi cele două popoare. Îmi aduc aminte că prima delegaţie pe care am însoţit-o a fost echipa de tenis de masă din România, care a venit în China să participe la cel de al 26-lea Campionat Mondial, la care fetele românce au câştigat medalia de aur la dublu fete. M-am bucurat împreună cu ele, şi de atunci, foarte mulţi chinezi au cunoscut şi au ţinut minte numele celor două sportive celebre - Alexadru şi Pitica. Prin spectacolele prezentate de ansambluri române, foarte mulţi chinezi au cunoscut melodia « Ciocârlia » şi dansul « Căluşarii ».

Cei peste 40 de ani mi-au lăsat multe amintiri frumoase pe care nu pot să le enumăr aici. Dar una din ele cred că merită să o amintesc. În anul 1983, fostul nostru conducător, Hu Yaobang, a făcut o vizită oficială în România iar eu am fost interpreta lui. La Braşov a avut loc un mare miting de prietenie la care dânsul trebuia să ţină o cuvântare. Înainte cu o zi, eu l-am rugat să citeze două versuri ale lui Eminescu în cuvântarea sa, şi anume: « Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, la trecutu-ţi mare, mare viitor ». Dânsul a acceptat cu multă plăcere propunerea mea. A doua zi, la miting, când a citat aceste versuri, au răsunat prelung aplauzele călduroase. Şi eu am fost foarte bucuroasă şi multumită.

Ultima mea vizită în România a fost în anul 1993, când am condus o delegaţie a Asociaţiei de pace şi dezarmare din China. Revăzând multe locuri aşa de cunoscute, am fost foarte emoţionată. Deşi s-au petrecut multe schimbări în această lume, România a rămas tot aceeaşi ţară pitorească, iar poporul român a rămas tot acelaş popor prietenos şi primitor.

În anul 1997 am ieşit la pensie şi de atunci n-am mai fost în România, dar România a rămas în adâncul inimii mele şi repet de sute de ori versurile lui Eminescu: « Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, La trecutu-ţi mare, mare viitor!», pentru că aceste versuri frumoase reprezintă şi sincera mea dorinţă.