Ansamblul de cântece şi dansuri „Cununa Carpaţilor" din România, în vizită în China
Colegii mei, unii învaţă limba şi literatura română, alţii petro-chimia, comerţul exterior sau relaţii internaţionale. Eu am intrat la Facultatea de filologie a Universităţii Parhon, pentru a învăţa limba română.
În toamna lui 1955, după 8 luni de studiu al limbii române, am intrat la Conservator, începând o nouă viaţă studenţească. L-am avut profesor la vioară pe Barabet Avachian, unul din cei mai reputaţi profesori de vioară din România. Elevul său, Dan Podlovski, care a fost şi colegul meu de clasă, este astăzi un violonist cunoscut din România.
Profesorul Avachian ştia că după terminarea studiilor mă voi întoarce în ţară să predau cursuri. Prin urmare, el m-a îndrumat în această direcţie, cerându-mi să asist la activităţile sale didactice, ca să înţeleg cum predă, ce pretenţii are la fiecare piesă, la exerciţiile digitale şi tehnice, ce forţă de expresivitate şi stil artistic sunt necesare fiecărei opere ... Multe metode pentru exerciţiile digitale ale profesorului Barabet Avachian mi-au fost utile, ulterior, în activităţile mele didactice. El a avut mare grijă de mine în România, dându-mi chiar bani pentru ameliorarea alimentaţiei şi mi-a aranjat să fac plimbări în parc cu colegii şi să-i vizitez acasă.
„Eu am avut şansa şi onoarea să studiez cu profesori renumiţi, precum rectorul Conservatorului, compozitorul I. D. Chirescu, profesorul de muzica folclorică Tiberiu Alexandru, profesorul de canto Florin Eftimescu, preşedintele Asociaţiei Compozitorilor din România, profesorul Zeno Vancea, pianiştii Radu Negreanu şi Irina Lăzărescu, compozitorul Dumitru Bughici, profesorul George Breazu, dirijorul Filarmonicii de Stat din România, Mircea Basarab ...
„După 6 ani de studii, am absolvit facultatea şi am obţinut diploma de solist concertist a Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti. Cu această diplomă puteam participa la activităţi de prezentare scenică. Pentru a putea preda în instituţiile de învăţământ superior, am participat şi la examentul de stat în România şi am obţinut diplomă şi pentru această profesie.
„În 1961, m-am întors la Conservatorul Central din Beijing, începând activităţile didactice la liceu şi facultate, având funcţiile de şef de catedră, decan al facultăţii, director adjunct şi secretar general al Comisiei de examinare a Conservatorului Central din China. Am insistat ca în activităţile mele didactice şi scenice să valorific şi să folosesc tot ce am învăţat în România. În afară de Conservatorul Central, am fost invitat să predau cursuri şi la multe alte institute şi şcoli de muzică şi artă din China, dar şi din SUA, Canada, Hong Kong şi Taiwan. Foştii mei elevi activează, în prezent, în diferite formaţii artistice de specialitate din ţară, iar unii au câştigat premii la concursurile naţionale şi internaţionale."