Din cauza aşa-numitei „Revoluţii culturale" care s-a declanşat în vara anului 1966, ne-am întrerupt studiile şi ne-am întors la începutul anului 1967 la Beijing. S-au întors în ţară toţi studenţii chinezi din toate ţările.

Din România, noi, aproximativ 50 de studenţi, am luat trenul internaţional Bucureşti-Moscova şi ne-am oprit două zile la ambasada chineză din Moscova. Atunci, relaţiile chino-sovietice au intrat într-o perioadă de gheaţă. Ambasada chineză era asediată de militari şi poliţişti sovietici. Oricine ieşea din ambasadă, era urmărit de militari sau poliţişti ruşi. A doua zi, când am ieşit cu maşinile din ambasadă şi am plecat în Piaţa Roşie, maşinile noastre au fost „escortate" atât în faţă cât şi în spate de câteva maşini cu soldaţi înarmaţi. Când am coborât din maşină şi am intrat într-un magazin universal din centrul Moscovei, militari sovietici îmbrăcaţi civil s-au apropiat de noi. Parcă se temeau de faptul ca nu cumva să intrăm în contact cu cetăţeni locali şi să facem propagandă. Ştiam de la radio că, cu vreo 10 zile în urmă, peste 100 de colegi întorşi din Franţa s-au oprit şi ei la Moscova. Într-o zi, când au plecat în Piaţa Roşie, unii studenţi chinezi au strigat lozinci antisovietice, imediat au fost încercuiţi de numeroşi poliţişti sovietici, care i-au bătut cu bâte pe tinerii chinezi, până la vărsarea sângelui în Piaţa Roşie. Ceea ce a stârnit imediat o indignare în China, sute de mii şi milioane de elevi şi studenţi au organizat demonstraţii pe străzi, cu lozinci şi pancarde antisovietice. La Beijing, oamenii s-au adunat în faţa ambasadei sovietice, manifestându-şi indignarea neasemuită.

Şi noi am organizat a doua zi după sosirea la Moscova o demonstraţie în curtea ambasadei noastre, înfruntând gerul de minus 20 de grade Celsius, strigând lozinci: „Jos revizionismul sovietic!", „Kosygin, prăjit în ulei!"... Demonstraţia s-a desfăşurat în mod paşnic. Poliţişti sovietici ne priveau în afara porţii ambasadei, neştiind ce să facă pentru potolirea mâniei tinerilor chinezi.