Revoluţia culturală a fost un dezastru pentru naţiunea chineză

La sosirea la (în) Beijing, am găsit o situaţie haotică peste tot. Uzinele şi fabricile au fost semi-închise. Muncitorii nu prea lucrau, ci participau la „revoluţie". Cursurile la instituţiile de învăţământ superior, şcoli medii şi elementare s-au oprit, studenţii şi elevii participau la „revoluţie", adică ieşeau pe străzi la demonstraţii sau mitinguri, afişau gazete cu caractere mari pe pereţi, pe străzi, în şcoli, criticând toţi factorii de conducere sau de răspundere ai unităţilor lor sau ai altor unităţi. Mao a declanşat această revoluţie, cu intenţia de a preveni apariţia revizionismului în China şi restaurarea capitalismului. Astfel, el a mobilizat pe tineri şi muncitori să doboare şi să critice pe cei care „încercau să urmeze calea capitalimului". Astfel, preşedintele de stat, Liu Shaoqi, secretarul general al P.C.Chinez, Den Siaoping au fost consideraţi Hrusciovul din China şi drumeţul capitalist nr. 1 şi nr.2. Concomitent, au fost înlăturaţi de la putere un mare număr de conducători de partid şi de stat, lideri locali până şi directori de fabrică, de şcoli. Ba mai mult, până şi specialişti, intelectuali .... Unii au fost etichetaţi cu „căciula" de antirevoluţionar, agent secret al Guomindanului, al SUA şi al URSS, de trădător.... Astfel de „căciulă" zbura peste tot. S-au înfiinţat organizaţii ale „Gărzii Roşii", care se luptau între ele, datorită divergenţelor de opinii în legătură cu diferite situaţii, probleme sau personalităţi. La început, luptele dintre aceste organizaţii se desfăşurau pe hârtii, cu pensule, la şedinţe şi mitinguri. Dar, la un moment dat, luptele s-au intensificat şi s-au transformat în bătălii şi chiar bătălii cu arme, soldându-se cu victime şi răniţi.

Între timp, Lin Biao a fost indicat drept continuatorul lui Mao şi a fost numit vicepreşedintele partidului. La urma urmei, Lin l-a trădat pe Mao şi a încercat să-l asasineze. Complotul fiind dezvăluit, Lin a încercat să fugă cu soţia şi fiul în URSS, la bordul unui avion tip Trident. Dar avionul s-a prăbuşit în deşertul Mongoliei. După aceea, Mao s-a bizuit pe „banda celor 4": Wang Honwen, Zhang Chunqiao, Yao Wenyuan şi soţia lui, Jiang Qing. Într-adevăr, aceştia au adus China într-o situaţie dezastruoasă, propovăduind nişte absurdităţi, cum că „mai bine iarba socialistă decât floarea capitalistă". Ei au pus arbitrar etichete multor conducători de partid şi de stat de la nivel înalt şi i-au aruncat în puşcărie.

În anul 1976 au avut loc mai multe evenimente majore în istoria Chinei. Au murit succesiv Zhou Enlai la 8 ianuarie, Zhu De în iunie şi Mao Zedong la 9 septembrie. S-a produs cutremurul de pământ la Tangshan cu o intensitate de 8 grade. Oraşul Tangshan a fost ruinat în totalitate. Au murit 240.000 de oameni şi au fost răniţi alţi 160.000.

La 4 octombrie, „Banda celor 4" a fost capturată, sub organizarea şi aranjarea minuţioasă a lui Hua Guofeng, Ye Jianying, Wang Dongxing şi alţi lideri ai partidului, eveniment sărbătorit pe scară naţională. În Piaţa Tiananmen s-a organizat o adunare festivă la care au participat circa 500.000 de oameni. Eu, împreună cu expertul român, George Albuţ, ne-am urcat pe tribuna din faţa porţii Tiananmen şi am văzut cu ochii proprii bucuria şi entuziasmul maselor populare. Acest eveniment a marcat încheierea „revoluţiei culturale" şi deschiderea unei noi pagini în istoria milenară a naţiunii chineze.