Guo Baozheng (al doilea din stânga) reprezentantul general al Companiei NORINCO în Uganda.
Cu sprijinul autorităţilor din cele două ţări, cu eforturi depuse timp de 15-16 ani de personalul tehnico-ingineresc al ambelor părţi, obiectivele au fost puse în funcţiune, unul după altul, în perioada anilor '70-80. După câţiva ani de producţie şi funcţionare în deplină siguranţă, s-a dovedit că produsele ating în întregime parametrii proiectaţi, atât cantitativ şi calitativ, cât şi la nivelul de consum de materii prime şi materiale. Prin darea lor în exploatare, România a dispus de un sistem relativ complet al industriei militare, a fost intensificată considerabil capacitatea producţiei militare, au fost satisfăcute cerinţele de înzestrare a armatei române cu echipamente militare, fiind reduse importurile de produse militare cu valută.
Procesul de construcţie a unei linii de producţie era lung. Cooperarea dintre personalul tehnico-ingineresc al celor două părţi dura mult timp. La muncă, inginerii şi tehnicienii chinezi şi români se sprijineau şi se ajutau reciproc, făceau schimburi de experienţă fără rezerve. În viaţa de zi cu zi, ei îşi purtau de grijă unii altora, închegându-se astfel profunde sentimente de prietenie.
Guo Baozheng îşi aminteşte că la sectorul pentru probe al produselor lucra un specialist chinez. Ca să intre cât mai bine în contact cu colegii români, pentru a le preda cât mai multe cunoştinţe şi experienţe personale, acesta a învăţat cu multă sârguinţă limba română şi a putut comunica, în cele din urmă, direct cu muncitorii români, împrietenindu-se cu mulţi dintre ei. Aceştia din urmă îi aduceau mâncare şi prăjituri preparate acasă, îl invitau la ei în zilele de sărbătoare, tratându-l ca pe frate. La plecarea lui din România, mulţi colegi români l-au îmbrăţişat având lacrimi în ochi.