Preşedintele american, Barack Obama, a spus joi că SUA şi Rusia vor continua consultarea în problema sistemului antirachetă.
Şeful statului american a adăugat că el a ajuns la un consens cu omologul său rus în această privinţă, în plus, cele două părţi vor efectua schimburi de informaţii despre evaluarea riscului. Obama a reafirmat că sistemul american antirachetă nu constituie o ameninţare la adresa securităţii Rusiei.
La rândul său, preşedintele rus, Dimitri Medvedev, a spus că Rusia preţuieşte decizia guvernului american în problema sistemului antirachetă, ce diferă de cea luată de fostul guvern din această ţară. Rusia va depune eforturi maxime pentru intensificarea cooperării cu SUA în problema menţionată. El şi-a exprimat totodată convingerea că în faţa ameniţărilor teroriste, Rusia şi SUA ar putea ajunge la un consens în sistemul antirachetă global.