Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
CONSTANTIN NIŢĂ: Interesul României pentru investitorii chinezi este foarte mare
2013-05-14 16:35:13 cri-1

"Interesul nostru pentru investitorii chinezi este foarte mare având în vedere schimburile comerciale existente, de peste 3,16 miliarde dolari, care ne dau speranţa că putem să acţionăm împreună mai bine pentru viitor", a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Energie din cadrul Guvernului României, Constantin Niţă, în cadrul celui de-al treilea Forum de Afaceri Chino – Român desfăşurat la Beijing.

În faţa celor peste 100 de investitori chinezi prezenţi la forum, minstrul Niţă a arătat că "avem oportunităţi de afaceri, avem proiecte, dumneavoastră aveţi bani. Important ar fi să unim cele două elemente care pot conduce la câştig pentru toată lumea".

În cadrul proiectelor pentru care partea română doreşte să trezească interesul investitorilor chinezi, ministrul a prezentat centrala nucleară de la Cernavodă, cetralele de pompaj de la Tarniţa şi Măcin, hidrocentrala de pe Dunăre de la Turnu Măgurele, modernizarea hidro şi termocentralelor aflate în funcţiune. Totodată, potrivit oficialului român, vor fi puse la dispoziţie investiţii de capital în Bursa de la Bucureşti, prin vânzarea de pachete minoritare la companiile energetice: Hidroelectrica (10%), Complexul Energetic Oltenia (15%), Electrica distribuţie-furnizare (51%), Nuclearelectrica (10%), Complexul Energetic Hunedoara (51%). Ministru Niţă a atras atenţia asupra faptului că nu vor fi vândute pachete majoritare de acţiuni către companiile de stat.

În cadrul facilităţilor pe care Guvernul României le pune la dispoziţia investitorilor chinezi, Constantin Niţă a reamintit faptul că a fost flexibilizat regimul de vize, astfel încât oamenii de afaceri pot obţine vize cu o durată de unu până la cinci ani.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China