Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Chineza, inclusă în concursul de limbi străine pentru elevii claselor primare şi gimnaziale în România
2016-04-19 16:52:11 cri-1
Clasa de limba chineză din Iaşi, subordonată Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti, a participat, pentru prima dată, în 14 aprilie, la concursul de limbi străine pentru elevii de şcoală primară şi gimnazială intitulat "Friend, Freunde, Amis, Pengyou". La concurs au participat aproape 50 de elevi şi profesori din Iaşi şi patru școli primare din împrejurimi.

Directorul EuroEd, Anca Cristina Colibaba (a doua din stânga) rosteşte discursul inaugural

Concursul de limbi străine "Friend, Freunde, Amis" pentru elevii de şcoală primară şi gimnazială s-a desfăşurat pentru prima dată în anul 2012, la iniţiativa Euro Foundation din Iaşi, fiind adresat elevilor cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, primele ediţii ale concursului concentrându-se pe limbile engleză, germană şi franceză.

Din octombrie 2015, Institutul Confucius al Universităţii din Bucureşti a înfiinţat o clasă de limba chineză la şcoala EuroEd din Iaşi cu profesori voluntari chinezi care asigură predarea de cursuri facultative de limba chineză pentru elevi din clasele I-IV. În perioada care s-a scurs, elevii şcolii EuroEd au făcut progrese vizibile în învăţarea limbii chineze, de la primele consoane şi vocale ajungând, în prezent, să poată susţine dialoguri simple, elevii fiind din ce în ce mai pasionaţi de limba chineză. La iniţiativa directoarei şcolii EuroEd, Anca Cristina Colibaba, sub coordonarea profesorului de limba engleză Carmen Antoniţă şi a profesorului voluntar de limba chineză Qi Siyu, cea de-a cincea ediţie a concursului de limbi străine pentru clasele primare "Friend, Freunde, Amis" şi-a schimbat oficial denumirea în "Friend, Freunde, Amis, Pengyou", acesta fiind un moment de o mare importanţă pentru programul de limba chineză de la şcoala ieşeană.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China