Zhang Zhipeng împreună cu economistul, academicianul şi preşedintele de onoare al Asociaţiei de Prietenie Româno-Chineză, N.N.Constantinescu şi cu redactorul şef al ziarului Economistul, Ioan Erhan

În pauza dintre cele două reprize, conducerea chineză şi oaspeţii români su fost invitaţi să se relaxeze într-un salonaş. Din conducerea chineză făceau parte Zhou Enlai, Deng Xiaoping şi Chen Yi, iar oaspeţii erau ambasadorul român, Barbu Zaharescu împreună cu soţia sa, ataşatul militar, colonelul Nicu şi reprezentantul echipei române, colonelul Eftimie. Premierul Zhou Enlai face prezentările: „Tovarăşul Deng Xiaoping, secretar general al partidului nostru, tovarăşul Chen Yi, ministrul nostru de Externe". Premierul nostrum a continuat protocolar, încercând, probabil, o oarecare strategie a comunicării directe între cei prezenţi (el însuşi fiind un bun cunoscător al limbii franceze, cât şi al altor limbi străine). În continuare, premierul se adresează oaspeţilor români arătând cu mâna spre Chen Yi: "După cum se ştie, tovarăşul Chen Yi vorbeşte foarte bine limba franceză". La aceasta remarcă, ChenYi îi răspunde modest, oarecum scuzându-se: "Eu cam de 40 de ani n-am mai vorbit franceza." Atunci, Zhou Enlai se adresează ambasadorului român, întrebându-l dacă vorbeşte limba franceză. Acesta răspunde scurt: "Nu!"

Între timp, directorul relaţiilor externe invită oaspeţii să ia loc. Premierul Zhou Enlai, căruia nu-i scăpa niciun amănunt, după ce s-a asigurat că toată lumea îşi ocupaseră locurile, îmi face semn cu mâna, adresându-mi-se: "Tovarăşe translator, vino lângă mine, te rog!". Surprins, m-am apropiat cu sfială de premier care, pe neaşteptate, m-a prins părinteşte de mână, invitându-mă să iau loc între el şi doamna ambasador pe acea singură canapea din salonaş. Apoi, Zhou Enlai se adresează ambasadorului român: "Tovarăşe ambasador, cum a fost recolta agricolă în România, anul trecut?" Acesta răspunde: „Mulţumesc de întrebare, foarte bună." După aceea, păstrându-şi în continuare tonul jovial, se adresează şi doamnei ambasador cu întrebarea: "Doamna ambasador, cum vă simţiţi la noi, aţi reuşit să vă adaptaţi la condiţiile climaterice din Beijing?" La care doamna răspunde, oarecum, mai dispusă spre conversaţie decât predecesorii: „În general, da. Numai că aici, la Beijing, clima este prea uscată. De exemplu, dimineaţa când ne sculăm, pun mâna pe capul fetiţei şi simt că este aşa de uscat, încât am senzaţia că mă electrizează."