Preşedintele României Traian Băsescu acordă distincţia Steaua României ambasadorului Xu Jian (în 2007)
Mi-am început mandatul de ambasador în România, în februarie 2004, an care marca 55 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze şi 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre China şi România. La recepţia oferită de mine de Ziua Naţională au fost prezenţi mulţi demnitari români, dar domnul preşedinte Ion Iliescu n-a putut veni, fiind într-o vizită oficială în Italia. Marea surpriză a fost că, într-o zi, preşedinţia m-a informat că Excelenţa sa, domnul preşedinte Ion Iliescu, pentru a demonstra importanţa pe care o acordă relaţiilor cu China, va participa la recepţia oferită de ambasadorul Chinei în Italia. Câteva zile mai târziu, când am organizat recepţia pentru marcarea a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, domnul preşedinte Ion Iliescu împreună cu prim-ministrul, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi alţi demnitari au luat parte la acest eveniment. În perioada în care am fost în România, şefi de stat, de guvern şi de parlament, foarte rar şi niciodată împreună, participau la o acţiune organizată de un ambasador străin acreditat în România. La recepţia oferită de mine au făcut o excepţie, care a demonstrat încă o dată că relaţiile dintre cele două state sunt aparte. Aceasta a stârnit invidie printre colegii mei din misiunile diplomatice acreditaţi în România.
La sfârşitul anului 2004, în urma alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, PSD a pierdut poziţia de partid de guvernământ. PD, PNL, UDMR şi PC au format un guvern de coaliţie şi domnul Traian Băsescu a devenit preşedintele statului. Dumnealui mi-a spus că noua putere acordă o mare importanţă atât rolului şi influenţei Chinei în arena internaţională, cât şi relaţiilor sale cu China, că doreşte să dezvolte şi să aprofundeze, în continuare, relaţiile de prietenie şi colaborare tradiţională dintre cele două ţări.
Pe lângă politicieni şi oamenii de rând au jucat un rol foarte important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Prietenia chino-română a prins rădăcini adânci în sufletul celor două popoare."
La încheirea mandatului său de ambasador în România, preşedintele român Traian Băsescu i-a acordat, în 2007, distincţia Steaua României.